De ce metroul din Drumul Taberei nu e gata nici acum, în ciuda promisiunilor

de: Ciprian Ioana
19 12. 2019
Inquam Photos / George Călin

Metroul din Drumul Taberei nu se deschide nici anul acesta. Autoritățile au promis, Guvernele s-au schimbat și linia tot nu a fost inaugurată. Între timp, au mai apărut și niște probleme.

Pe la sfârșitul verii, autoritățile îți promiteau că metroul din Drumul Taberei va fi inaugurat în luna decembrie. Așa, pe final de an, ca un cadou de Crăciun pentru bucureștenii din zona aia, care așteaptă de opt ani dechiderea liniei.

N-a fost să fie. Promisiunile n-au fost respectate și, între timp, constructorul a mai anunțat niște probleme. Alstom susținea că metroul e gata în proporție de peste 99% și că mai trebuie doar să lucreze la sistemul de automatizare. Lucrurile păreau ca și rezolvate, numai că pe drum s-au mai identificat niște impedimente.

Acum, principala problemă e la pânza freatică. Constructorul anunță că a dat de apă la metroul din Drumul Taberei. 

Metroul din Drumul Taberei a intrat „la apă”

Constructorul metroului din Drumul Taberei, Alstom, spune că poate instala în şase săptămâni sistemul de automatizare pe trenurile de metrou, însă acest lucru se poate face doar după finalizarea construcţiilor civile. Astaldi, constructorul primei secțiuni a Magistralei 5, are însă probleme cu pânza de apă freatică la stația Drumul Taberei

„A existat acest obiectiv de a-l da în folosinţă acum, în decembrie. La mine nu era contractual, era mai devreme decât era contractual şi am făcut verificări interne şi am spus: ‘Noi putem în decembrie’. Şi până la ora asta ne-am ţinut exact de planificare, adică am făcut tot ce s-a putut, inclusiv la ora la care vorbim am făcut base-line zero la softuri. E gata. Numai că nu e gata zona de infrastructură. Înţeleg că sunt nişte probleme cu nivelul pânzei de apă freatică pe la Drumul Taberei 34 şi acolo trebuie soluţii tehnice”, a spus Gabriel Stanciu.

Cel mai probabil, așadar, inaugurarea metroului din Drumul Taberei se va face, cu puțin noroc, în 2020.

Contractele pentru metroul din Drumul Taberei au fost semnate încă din 2011, iar lucrările au început în 2012. Ar fi trebuit să fie gata în 2015. Proiectul s-a împotmolit în licitații contestate, procese intentate de constructori, apoi contestații depuse de Metrorex. Pe noua magistrală de metrou vor circula, anual, 19 milioane de călători, potrivit Metrorex. Linia are 7 kilometri, 10 stații și un depou.

Valoarea totală a proiectului a fost de 3,4 miliarde de lei. Dacă va fi inaugurată și această magistrală, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.